BELETAGE CATUC Modificare de temă

Modificare de temă

orice schimbare inițiată de către beneficiar care are în vedere funcțiunile și/sau capacitățile funcționale caracteristice, volumetria autorizată și/sau de amplasament și alte asemenea cerințe care au fundamentat elaborarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/desființare, care a stat la baza emiterii autorizației de construire și care modifică parametrii urbanistici ai proiectului autorizat

Unde apare în Cod

Niciun articol al Codului nu conține sintagma în forma din anexă. Definiția rămâne obligatorie: e felul în care Codul îl folosește oriunde apare, inclusiv în anexe și în norme.

Text verbatim din anexa nr. 1 la Legea 169/2026, citit de la portalul legislativ oficial, versiunea prinsă la 2026-09-05. Termenul și definiția sunt două celule ale aceluiași rând de tabel: împărțirea e a legii, nu a noastră.